«Avatar 2» invadează Europa

Miercuri este și ziua în care noile filme ajung în sălile de cinema în țări precum Franța sau Belgia, dar și în mai toată Anglia, iar filmul zilei, al săptămânii, sau chiar al anului, este mult așteptatul «Avatar 2» (Avatar: The Way of Water) al lui James Cameron. Dincolo de numărul uriaș al fanilor, care păreau că așteaptă de o eternitate (primul Avatar datează de acum 13 ani, din 2009), patronii de săli de cinema mizează pe un asemenea film — și altele similare — pentru a reînvia un sector în plin declin economic.

Le Monde scrie de altfel că promovarea filmului, cu câteva zile înainte de lansarea sa în cinematografe pe 14 decembrie, a căpătat practic aerul unei afaceri de stat: proiecție ultrasecretă pentru presă la Paris, sub supravegherea unor bodyguarzi ce păreau ieșiți din Terminator și care au observat cu severitate sala timp de trei ore și douăzeci de minute, doar pentru a zădărnici orice indiciu de piraterie. Și au trebuit semnate înainte nenumărate hârtii și angajamente, o cascadă de documente, reînviind în mintea jurnaliștilor cele mai întunecate amintiri notariale.

Scrie Le Monde că: «nu știm câte episoade va avea Avatar – al treilea a fost deja filmat, al patrulea e scris —, continuarea depinzând de succesul celor anterioare. E limpede că această revenire coincide cu prăbușirea mondială a vizionărilor în săli, iar Disney, care a produs filmul – a vârât în asta un buget de 450 de milioane de dolari (427 de milioane de euro).»

Cronicarul din Libération scrie însă că a adorat filmul: o «fabulă împotriva imperialismului “ecocid”, care duce spectatorul dincolo de granițele cunoscute ale cinematografiei». Asta e surprinzător, cu atât mai mult cu cât primul Avatar nu se bucurase de favorurile ziarului.

Citim: «Primul contact cu filmul se învecinează cu o stare de ebrietate, cu o intoxicație a ochiului, care nu știe pe ce ar trebui să se concentreze. Ajungând la un nivel inimaginabil de hiperrealism, imaginile digitale stârnesc panică într-o retină înfierbântată de descoperirea că 3D poate fi acum de o claritate extraordinară, fără niciun sacrificiu în precizia imaginii. Departe de a fi anecdotică, utilizarea de către James Cameron a tehnologiei 3D caută mai puțin să amenajeze spațiul dintre ecran și privitor (făcând lucrurile să vină spre el sau să le scoată din ecran), cât să asigure profunzimea imaginii, invitând la uitare de sine și la fericire, la topire în decorurile luxuriante. La precizia extremă a imaginii se adaugă ciudățenia mișcărilor din Avatar 2, un film al cărui număr variabil de imagini pe secundă contribuie la crearea unor scene ce par străine de limbajul cinematografic știut. Dincolo de banalele 24 de imagini pe secundă, Cameron dezvoltă un soi de esperanto plastic, derivat în mare măsură din jocurile video, unde derularea în 48 până la 60 de imagini pe secundă devine norma.»

Peste ocean, The Atlantic scrie cu același entuziasm că «noul Avatar rușinează orice blockbuster modern».

Scepticism în The Guardian: „mama-spirit a planetei, Enya, leșină pe un sintetizator”

Ar mai trebui convinși însă și cei precum The Guardian, la Londra, care se întreaba încă din primăvară, simulând îngrijorarea, dacă nu cumva totuși Avatar 2 va fi o uriașă dezamăgire: „Privind trailer-ul pe un laptop ai o senzație ca atunci când cineva te obligă să-i inspectezi fotografiile din vacanță.”

Și ce trailer? „Un Na’vi sare într-un copac. Un fel de pasăre-șopârlă zboară peste apă. Niște personaje se bălăcesc în mare. Personajul lui Sam Worthington pare că se forțează din greu să nu tragă un vânt. Și, în afară de coloana sonoră – care este efectiv sunetul mamei-spirit a planetei, Enya, care leșină de plictiseală, căzând pe un sintetizator – cam atât.”

Uite cum stau lucrurile, continuă The Guardian, Avatar 1, care trebuia văzut în sală, cu niște ochelari speciali, s-a întâmplat acum multă vreme. Astăzi, milioane de oameni au să vadă filmul într-un computer, sau gratis pe Disney+, în loc să meargă într-o sală specială, închiriind ochelari 3D. „Și dacă cel mai bun lucru pe care îl are filmul se reduce la peisajele minunate care pot fi apreciate corespunzător doar prin ochelari 3D, atunci avem acolo o foarte mare problemă.