Rotterdam, cel mai mare port al Europei, se îneacă în cocaină
Milioanele de containere descărcate de macaralele gigantice din Rotterdam îl fac cel mai mare port al Europei, dar orașul olandez se confruntă și cu cantități tot mai mari de marfă mai puțin binevenită: cocaina.
Primarul orașului Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, a deplâns faptul că orașul-port se „îneacă în cocaină” și condamnă violența care însoțește traficul de droguri, scrie Euroactiv.com.
Aboutaleb vrea ca autoritățile portuare să scaneze toate containerele care sosesc din America Latină.
Un record de aproape 70 tone de droguri a fost interceptat în 2021, în creștere cu 74% față de un an înainte, a declarat Ger Scheringa, care conduce o echipă de vameși înarmați din port.
Rotterdam și Anvers, în Belgia vecină, au fost principalele două puncte de intrare folosite de un „super cartel” din Dubai, care furnizează o treime din cocaina europeană, pe care Europol a declarat că a distrus-o luna trecută.
Cocaina este de obicei ascunsă în containere sau, uneori, sub nave, în deschideri de sub linia apei, unde sunt apoi recuperate de scafandri.
Identificarea motivului pentru această creștere a capturilor de cocaină este o „întrebare delicată”, a declarat Scheringa. „Se pare că sunt mulți cumpărători” în Europa, a spus el sec. „Și dacă există cerere, aceasta este acoperită de furnizori.”
Rotterdam a luat măsuri majore pentru a opri drumul cocainei către europa, în special prin intensificarea controalelor vamale, a spus olandezul.
Acesta nu se așteaptă ca recordul de confiscări de la Rotterdam să fie bătut în 2022 și a recunoscut că „nu știe dacă există într-adevăr o soluție la problemă”, atâta timp cât oamenii continuă să consume cocaină.