Vino la Târgul Național al Covorului „Covorul dorului”. Care este programul evenimentului și când va avea loc

Sâmbătă, 17 decembrie 2022, ora 11.00, sunteți invitați (invitate) la Târgul Național al Covorului „Covorul dorului”, ediția a IX-a. Târgul este dedicat uneia dintre cele mai importante creații a artei populare – Covorul, în contextul înscrierii la 1 decembrie 2016 a „Tehnicilor tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova” în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Covoarele din spațiul nostru cultural au un specific ornamental și cromatic inconfundabil, încadrându-se în decorul interior într-un mod propriu poporului nostru. Nelipsite în interiorul rural și urban, covoarele protejează de frig, creează confort și o atmosferă plăcută în cadrul familial și comunitar. Cele mai multe țesături de lână sunt etalate pe pereți, în Casa mare, strânse pe lada de zestre, dăruite în cadrul unor ceremonii familiale. Diversitatea covoarelor e mare – scoarțe, lăicere, ungherare, lădare, păretare, rumbe, cergi, macaturi, țoluri. Simbolurile țesute pe covoarele de tradiție veche redau modelul mito-poetic al lumii așa cum era văzut de strămoși noștri.

Târgul Național al Covorului are scopul de a readuce în atenția cetățenilor covoare și scoarțe vechi – un tezaur deosebit de valoros ce se păstrează în colecțiile muzeelor din Republica Moldova, important în plan național și internațional. Preocuparea pentru acest meșteșug artistic este dublată de efortul etnografilor, muzeografilor de a prezenta publicului varietatea covoarelor și stilul propriu inconfundabil al acestor țesături.

Astfel, în cadrul evenimentului va avea loc vernisajul Expoziției „Salvgardarea scoarțelor valoroase: restaurare și replicare”, organizată de Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Expoziția conține o serie de covoare vechi din colecția Muzeului, restaurate în ultimii ani, precum și replicile confecționate în cadrul Complexului de Meșteșuguri „Arta Rustică” dinsatul Clișova Nouă, raionul Orhei.

Târgul Național al Covorului promovează creația meșterițelor care țes covoare în prezent – o activitate importantă pentru salvgardarea țesutului și transmiterea meșteșugului către generațiile viitoare. Astfel, la eveniment vor fi invitate cele mai cunoscute grupuri familiale și centre de țesut scoarțe și covoare, precum cele din satele Clișova Nouă și Tabăra, r. Orhei; s. Mihăileni, r. Râșcani; s. Ignăței, r. Rezina; s. Palanca, r. Călărași; s. Ciobalaccia, r. Cantemir; s. Ustia, r. Glodeni, or. Strășeni etc.

La Târg vor participa și meșteri populari care creează obiecte meșteșugărești de diferite genuri, evidențiind astfel originalitatea și creativitatea românilor și adeziunea pentru valorile strămoșești.

Vizitatorii se vor delecta cu un program muzical, prezentat de Suzana Popescu, Tudor Ungureanu, Ansamblul „Ștefan Vodă” și cetele de colindători: „Moștenitorii” de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, mun. Chișinău, „Dumbrava verde” din or. Strășeni, „Mocănașii” din s. Slobozia Mare, r. Cahul, „Haiducii” din r. Rezina, „Baștina” din or. Fălești etc.