„Viva Magenta” – culoarea anului 2023
Institutul Pantone a anunțat culoarea anului 2023. „Viva Magenta” combină rozul aprins cu note de violet, dar aparține familiei de nuanțe roșii. Pantone a numit culoarea anului viitor „un roșu non-trivial pentru timpurile non-triviale”.
Vicepreședintele companiei, Lori Pressman, a adăugat că este o nuanță de „roșu curajos, ce emană energie și vitalitate, iar entuziasmul lui aduce bucurie”.
„Pantone” monitorizează tendințele de culoare și anunță în fiecare an culori reprezentative, pe care le folosesc designerii și producătorii. Pentru acest an a fost aleasă o nuanţă de violet – „Lila Very Peri”, iar pentru anul trecut au fost desemnate două culori: Galben Iluminant și Gri Ultimat.