Ariana Grande s-a căsătorit în secret: Cine e Dalton Gomez
Cântăreaţa pop Ariana Grande s-a căsătorit. Alesul inimii sale este Dalton Gomez. Cei doi sunt logodiți de cateva luni, potrivit BBC.
Un reprezentant al cântăreţei a confirmat luni pentru revista People că Ariana Grande s-a căsătorit.
Arian Grande are 27 de ani, iar soţul – 25 de ani.
“A fost o ceremonie restrânsă şi intimă, cu mai puţin de 20 de persoane. Sufrageria era plină de fericire şi de dragoste. Ambele familii nu putea fi mai fericite”, a spus sursa.
Cei doi au început să iasă împreună în primele luni ale anului trecut şi au făcut publică relaţia lor în mai 2020, după ce au apărut împreună în videoclipul piesei “Stuck With U”, pe care Ariana Grande l-a lansat împreună cu Justin Bieber.
Ariana Grande s-a căsătorit cu Dalton Gomez – Cine este el?
Dalton Gomez are 25 de ani și lucrează în imobiliare, la Aaron Kirman Group, în LA. Dalton Gomez s-a născut și a crescut în sudul Californiei. Ariana şi Dalton şi-au anunţat logodna în decembrie 2020, după ce au petrecut împreună lunile de izolare la domiciliu în timpul pandemiei de coronavirus.
Înainte de relaţia sa cu Dalton Gomez, care se ocupă cu afaceri imobiliare, cântăreaţa a fost logodită cu actorul de comedie Pete Davidson, care nu s-a transformat însă într-o căsătorie.
Ariana Grande și Dalton Gomez ar fi început să se întâlnească încă din prima lună a anului 2020. Potrivit E! News, cei doi frecventează aceleași cercuri’ și pentru că el a fost și dansator’ au mulți prieteni în comun, între care Miley Cyrus.
Ariana Grande este deţinătoarea a două premii Grammy, iar în ultimii trei ani a lansat trei albume -“Sweetener”, “Thank U, Next” şi “Positions”-, care au ajuns fiecare pe prima poziţie în topul vânzărilor de discuri din Statele Unite.