McDonald’s și alte lanțuri americane își închid ”temporar” restaurantele din Rusia

Compania McDonald’s a anunțat că va închide temporar restaurantele sale din Rusia, devenind cea mai recentă companie occidentală care își suspendă toate operațiunile din această țară ca urmare a invaziei din Ucraina.

Lanțul fast-food a transmis că va continua să plătească salariile pentru cei 62.000 de angajați din Rusia, unde deține 850 de locații, contribuind deopotrivă cu 5 milioane de dolari pentru un fond de asistență pentru angajați.

McDonald’s a închis temporar 108 restaurante în Ucraina. Spre deosebire de alte mărci mari de fast-food din Rusia care sunt francize – inclusiv KFC, Pizza Hut, Starbucks și Burger King – McDonald’s deține 84% din restaurantele sale din Rusia.

De asemenea, Starbucks a anunțat pe 8 martie că va întrerupe toate activitățile comerciale din Rusia, inclusiv transporturile și administrarea cafenelelor. Coca-Cola și PepsiCo au anunțat, de asemenea, că vor opri temporar toate operațiunile de afaceri și în Rusia.