Antonio Guterre

Avertismentul ONU: „Omenirea are de ales: cooperează sau piere”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat luni că toate ţările trebuie să aleagă: ori colaborează pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, ori condamnă generaţiile viitoare la o catastrofă climatică, transmite Reuters de la reuniunea pentru climă COP27.

Prin discursul său, Guterres a dorit să transmită o urgenţă înaintea celor două săptămâni de dezbateri privind modalităţile de evitare a celor mai grave efecte ale schimbării climei, cu toate că guvernele sunt preocupate mai ales de războiul din Ucraina, de inflaţia în creştere şi de criza energetică.

„Omenirea are de ales: cooperează sau piere”, a spus secretarul general. După el urmau la cuvânt lideri ai mai multor ţări, din Regatul Unit până în Arabia Saudită.

Antonio Guterres a cerut un pact între statele cele mai bogate şi cele mai sărace pentru accelerarea tranziţiei de la combustibilii fosili şi accelerarea finanţării pentru reducerea emisiilor, în timp ce unele efecte ale încălzirii globale s-au produs deja.

„Cele mai mari economii – Statele Unite şi China – au o răspundere deosebită de a se alătura eforturilor pentru a transforma acest pact în realitate”, a spus el, făcând apel la renunţarea treptată la cărbune în întreaga lume până în 2040, iar în ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) până în 2030.

Antonio Guterres: Suntem pe o autostradă către iadul climatic

Conferinţa Părţilor la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (Conference of Parties, COP) din Egipt este a 27-a, însă progresele au fost până acum insuficiente pentru salvarea planetei de la încălzirea excesivă, a susţinut Guterres.

„Emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească. Temperaturile globale continuă să crească. Iar planeta noastră se apropie rapid de puncte de inflexiune care vor face ireversibil haosul climatic. Suntem pe o autostradă către iadul climatic, cu piciorul pe accelerator”, a insistat secretarul general.

„Ori un Pact pentru Solidaritate Climatică, ori un Pact pentru Sinucidere Colectivă”, a fost concluzia celui mai înalt reprezentant al ONU.