Cum să ții post fără ca sănătatea ta să aibă de suferit
Recunoscut drept cel mai lung dintre toate posturile de peste an, Postul Paștelui poate crea unele probleme de sănătate celor care doresc să urmeze strict regulile din post. Nutriționiștii recomandă un regim alimentar echilibrat și monitorizarea mai atentă a afecțiunilor preexistente.
Când începi să ții post, trebuie să te gândești și la variantele sănătoase de a înlocui produsele de origine animală din farfuria ta. Organismul are nevoie de alimente energizante și diverse, bogate în vitamine și minerale, astfel încât să dea randament în activitatea de zi cu zi.
„Tot ceea ce trebuie să facem în post este să evităm excesul carbohidraților: pâine, paste făinoase și cartofi care, deși sunt alimente necesare, trebuie consumate cu măsură. Pe lângă carbohidrați, este important să includem în alimentație fructe, legume (cele mai sănătoase sunt cele crude sau cele gătite în aburi) și grăsimi. Să fim atenți să suplinim lipsa grăsimilor animale cu grăsimi vegetale, ținând cont de faptul că putem consuma uneori și carne de pește. Salatele de legume asezonate cu uleiuri vegetale (de măsline, de rapiță) sunt preparate sănătoase, cu un aport însemnat de nutrienți și, în plus, respectă rigorile alimentației de post.”, ne sfătuiește doctorul Silviu Bănățeanu, medic gastroenterolog din România.
„Cu cât mai multe legume, cu atât mai bine”
Organismul este lipsit în această perioadă lungă de proteinele animale. În locul lor, puteți consuma leguminoase precum fasolea, soia, mazărea și lintea, care reprezintă bune alternative din punct de vedere al echilibrului nutrițional, întrucât au un conținut echilibrat de aminoacizi. Specialistul recomandă tofu și băuturi din soia întrucât sunt sățioase, bogate în proteine și calciu și sărace în grăsimi și zaharuri.
„Despre legume vorbim doar la superlativ! Cu cât mai multe și mai colorate, cu atât mai bine! Sunt bune la orice masă, în salate, ciorbe și supe, tocănițe, zacuscă, având grijă la cantitatea de grăsime folosită: dozarea uleiului de măsline se face cu lingurița”, mai precizează Silviu Bănățeanu.
Pe lângă restricțiile alimentelor de origine animală, foarte importantă este și respectarea unui orar de masă. Acesta este un aspect de care trebuie să țineți cont, altfel vă veți confrunta cu hipoglicemiile. Pe lângă afecțiunile preexistente, atunci când vă hotărâți să țineți post trebuie să mai aveți în vedere și vârsta, activitatea fizică și statusul fiziologic. De asemenea, consultarea unui nutriționist nu poate fi decât benefică.