Constantin Țuțu s-a apucat de citit, desculț prin România – Apariție incendiară a fostului deputat, certat cu legea
Certat cu legea și cunoscut pentru problemele sale de exprimare încă de pe vremea când era deputat, Constantin Țuțu vrea să-și creeze o nouă imagine- cea a omului care citește, călătorește și chiar oferă sfaturi ”ușor motivaționale”.
Într-o postare recentă pe pagina sa de Facebook, fostul deputat apare într-o imagine făcută pe traseul Transfăgărășan din România, cu picioarele goale și multe cărți alături. Din una chiar citește, deși e clar că a deschis-o doar pentru a face poză.
”Cum va fi soarta, nimeni nu știe… Trăiți liber așa cum vă spune inima și nu vă fie teamă de schimbare. Când Dumnezeu ia ceva, nu ratați ceea ce vă oferă în schimb.
Pentru mine cel mai bun profesor a fost timpul și oamenii din jurul meu!!!”, a scris Constantin Țuțu în descrierea fotografiilor.

